Affichage România
Bucureşti, 9 Ianuarie 2012
Affichage Holding SA devine acţionar unic al operaţiunilor din România
Affichage Holding SA deţine în prezent 100% din acţiunile la societăţile române afiliate în urma unui acord amiabil încheiat cu actualul acţionar minoritar prin care au fost cumpărate acţiunile acestuia din urmă.
Astfel s-a încheiat o tranzacţie cu acţionarul minoritar local care este şi managerul companiilor române afiliate Affichage Holding SA. În acest context, Affichage Holding SA preia întregul procent de 30% acţiuni deţinut în prezent de Ventris, acţionarul minoritar şi prin urmare obţine controlul complet asupra companiilor afiliate din România.
Dl. Rene Rosenberg, care a ocupat funcţia de Chief Operating Officer (COO) al companiei pe parcursul anului 2011 este acum noul Chief Executive Officer (CEO) al Affichage România şi va avea ca principală responsabilitate coordonarea activităţilor societăţii pe piaţa de publicitate outdoor din România. Dl. Rosenberg face parte din compania germană de publicitate outdoor Wall AG – JC Decaux, în cadrul căreia a deţinut diverse funcţii de conducere încă din anul 1999, ultima fiind aceea de Director Regional pentru Europa de Est şi Management Director al Wall Bulgaria. Dl. Rosenberg este licenţiat în ştiinţe economice şi vorbeşte fluent limbile engleză şi germană.
Alături de dl. Rene Rosenberg, un alt german, dl. Frank Mayr va fi noul Chief Technology Officer (CTO) al Affichage România. Acesta este un profesionist respectat şi deţine o vastă experienţă în industria outdoor.
Începând cu 1 februarie, Affichage România va avea de asemenea şi un sediu nou, situat în clădirea de birouri Metav Business Park din Bucureşti.
„Mă voi dedica în totalitate îmbunătăţirii operaţiunilor locale ale Affichage Holding, în conformitate cu operaţiunile globale ale grupului. Activitatea Affichage România trebuie să fie coordonată într-un mod eficient, astfel încât operaţiunile locale să atinga un nivel superior de dezvoltare şi să se integreze pe deplin în familia grupului Affichage. Sunt nerăbdător să continuu colaborarea cu echipa Affichage şi clienţii noştri, din noua mea funcţie, şi să facem faţă împreună provocărilor şi oportunităţilor pe care ni le oferă piaţa din România,” a precizat dl. Rene Rosenberg..


sending_taf